Sala I

În prima sală sunt expuse o serie de artefacte, reprezentări grafice şi reconstituiri referitoare la paleolitic şi neolitic, între care se remarcă un cort destinat locuirii şi un exemplar uman din epoca veche a pietrei. De asemenea, tot aici pot fi experimentate răzuirea pieilor şi şlefuirea uneltelor şi armelor de os-corn.

Pe teritoriul est-carpatic, în perioada neolitică au evoluat fazele finale ale culturilor Starčevo-Criş şi ceramicii liniare.

Sala II

În această sală este realizată o reconstituire tridimensională a unei locuinţe neo-eneolitice de suprafaţă, compartimentată în două încăperi şi prevăzută cu amenajări interioare şi inventar specifice epocii.

De asemenea, sunt expuse o serie de reconstituiri grafice cu diferite tipuri de construcţii din această perioadă, însoţite de amenajările interioare şi inventar, precum şi vestigii in situ ale acestora.

Sala III

În perioada eneolitică teritoriul dintre Carpaţi şi Prut a fost locuit de comunităţile culturilor Precucuteni şi Cucuteni, ce fac parte din complexul cultural Precucuteni-Cucuteni-Tripolie.

În cadrul acestei săli sunt expuse o serie de artefacte precucuteniene, precum şi reprezentări grafice. De asemenea, este ilustrat modul de realizare al uneltelor şi armelor de piatră cioplită şi şlefuită.

Holul I-III

În această încăpere sunt expuse o serie de reprezentări grafice referitoare la sistemele de fortificaţie şi instalaţiile de foc neo-eneolitice.

Sala IV

Cultura Cucuteni reprezintă, prin prisma gradului înalt de dezvoltare atins, cea mai importantă civilizaţie preistorică europeană.

În sală sunt expuse reprezentări grafice ale staţiunilor eponime ale civilizaţiei (Ariuşd, Cucuteni şi Tripolie), o hartă a arealului cucutenian, cu principalele aşezări, precum şi diferite tipuri de vase cu decor adâncit (incizat şi canelat) şi pictate bicrom, specifice începutului acestei civilizaţii.

O contribuţie deosebită la cercetarea culturii Cucuteni a avut-o preotul Constantin Matasă, fondatorul actualului Muzeu de Istorie şi Arheologie din Piatra-Neamţ, care a descoperit practic majoritatea aşezărilor cucuteniene din zona Neamţului, investigând totodată câteva situri reprezentative (Bodeşti, Izvoare, Piatra Şoimului, Traian etc.).

Sala V

În afara locuinţelor şi anexelor gospodăreşti, în cadrul aşezărilor cucuteniene au mai fost descoperite şi o serie de construcţii cu destinaţie specială, respectiv ateliere (de ceramică, piatră cioplită şi / sau şlefuită, os-corn, metalurgice, probabil şi de lemn) şi sanctuare (destinate săvârşirii diferitelor ritualuri magico-religioase).

De altfel, această încăpere redă reconstituirea unui sanctuar specific fazei Cucuteni A, în care se regăsesc o faţadă de templu, doi idoli antropomorfi feminini de mari dimensiuni, două altare şi două trofee de vânătoare. De asemenea, se remarcă prezenţa ca amenajări interioare a două laviţe şi o banchetă, precum şi o serie de detalii arhitectonice (platforma de bârne circulare, acoperită cu lut; pereţii cu pari şi nuiele împletite, de asemenea lutuiţi, podul cu structură de rezistenţă lemnoasă şi acoperişul cu stuf, realizat „în două ape”.

Holul IV-VII

În această încăpere sunt expuse câteva reprezentări grafice ale unor machete de sanctuar şi respectiv depozite de tezaur ce aparţin complexului cultural Precucuteni-Cucuteni-Tripolie.

Sala VI

Conţine o serie de reprezentări grafice ale unor aşezări cucuteniene reprezentative (inclusiv aspecte de şantier), precum şi capodopere ale artei cucuteniene. De asemenea, sunt ilustrate elaboratele tehnici de confecţionare a ceramicii şi este reconstituit un cuptor cu reverberaţie. Alături de acestea se regăsesc numeroase exponate tridimensionale aparţinând ceramicii pictate tricrom şi policrom, plasticii antropomorfe şi zoomorfe, precum şi alte obiecte de lut ars.

În arealul românesc al culturii Cucuteni au fost descoperite până în prezent peste 3000 de aşezări cucuteniene, mai mult de jumătate dintre acestea aparţinând primei sale faze de evoluţie (Cucuteni A). Faima acestei civilizaţii este dată în principal de manifestările de natură artistică, arta cucuteniană cunoscând practic două componente principale, respectiv arta decorativă (reprezentată de decorul adeseori pictat al vaselor) şi arta figurativă (marcată de reprezentările plastice antropomorfe şi zoomorfe, de sine-stătătoare sau aplicate în relief ori pictate pe vase).

Decorul pictat era realizat în nuanţe de alb, roşu şi negru, obţinute exclusiv din pigmenţi minerali. Atât ceramica, cât şi plastica se remarcă adeseori prin calitatea deosebită a artefactelor, ardere în general oxidantă şi uniformă, la temperaturi înalte, ce atingeau chiar şi 900 ºC, în cuptoare cu reverberaţie. Decorul acestor artefacte este în general unul spiralo-meandric şi geometric, caracterizat de principiul simetriei. Acestora li se adaugă obiectele de podoabă şi cult, specifice fazei Cucuteni A fiindu-i conurile, pintaderele, discurile ornamentale, rondelele, tabletele, rhytoii şi idolii en violon.

O parte importantă dintre artefactele cucuteniene sunt strâns legate de manifestările de natură religioasă, caracterizate de o mare complexitate şi dominate de cultul fecundităţii şi fertilităţii.

Sala VII

În cadrul său sunt prezentate reprezentări grafice ale principalelor staţiuni cercetate din faza Cucuteni A-B (Traian şi Ghelăieşti), însoţite de planurile săpăturilor. Tot aici sunt etalate vase, reprezentări plastice, obiecte de podoabă şi cult aparţinând acestei perioade. De asemenea, sunt expuse o serie de materii prime şi produse finite, obţinute de cucutenieni prin intermediul schimburilor, ce constituie practic „importuri” din mediile culturale contemporane.

Holul VII-VIII

În cadrul său sunt prezentate o serie de materiale grafice şi tridimensionale, planuri şi reconstituiri ale unor aşezări Cucuteni-Tripolie importante, cercetate pe scară largă (Târpeşti, Hăbăşeşti, Truşeşti, Corlăteni, Bodeşti, Vladimirovka, Kolomi’ščina şi Majdaneckoe).

Tot în acest spaţiu expoziţional sunt ilustrate o serie de aspecte generale sau de detaliu ale aşezărilor sezoniere situate în preajma izvoarelor de apă sărată (slatine), intens exploatate din preistorie şi până în prezent.

Sala VIII

Conţine mai multe materiale grafice cu aspecte de şantier, precum şi diferite artefacte aparţinând ultimei faze de evoluţie a culturii (Cucuteni B), care se remarcă prin calitatea deosebită a ceramicii pictate (bicrom şi tricrom), plastică antropomorfă, piese de cupru, vatra cruciformă din sanctuarul cu etaj de la Poduri, dar şi o hartă cu realităţile culturale ale acestei zone la sfârşitul eneoliticului.

De asemenea sunt prezentate date importante referitoare la metalurgie, la ritul şi ritualul funerar al cucutenienilor. Încă de la sfârşitul fazei Cucuteni A, în arealul cucutenian are loc o pătrundere de populaţie din stepele nord-pontice, marcată de existenţa ceramicii Cucuteni C (de asemenea ilustrată în spaţiul expoziţional). Aceasta este de o calitate net inferioară celei cucuteniene clasice şi se caracterizează prin folosirea pe post de degresant a cochiliilor de melci şi valvelor de scoici, pisate. Decorul său consta în general în diferite impresiuni realizate cu „măturica” sau cu „şnurul înfăşurat” ori „răsucit”.

Sala IX

Începând cu sala IX sunt expuse cele mai importante descoperiri ale epocii metalelor. Procesul de trecere de la eneolitic la epoca bronzului (cca. 2500-2000 î.Hr.) este evidenţiat de descoperirile ce aparţin culturii amforelor sferice (Piatra-Neamţ, Calu, Mastacăn, Şerbeşti, Oniceni) respectiv Horodiştea-Erbiceni (îndeosebi Izvoare şi Târpeşti), iar prima parte a epocii bronzului de vestigiile care sunt atribuite culturii Costişa (staţiune situată la aproximativ la 30 km sud de Piatra-Neamţ).

Pentru cunoaşterea comunităţilor care au locuit pe parcursul perioadei mijlocii a epocii bronzului (aprox. sec. XVII-XV î.Hr.) în Moldova centrală şi de nord un rol important îl au materialele provenite din aşezările şi mormintele culturii Costişa-Komarov. În acest sens, la fel de importante sunt şi vestigiile de la Lunca, Siliştea şi Borleşti.

Epoca bronzului se caracterizează prin dinamică, mobilitate şi ierarhizare. Este perioada în care se dezvoltă şi se diversifică activităţile economice, se manifestă spiritul războinic. Schimbările în plan spiritual duc la reconsiderarea importanţei simbolisticii solare. Din punct de vedere tehnologic, epoca bronzului debutează cu momentul în care aliajul de cupru si cositor, bronzul, înlocuieşte metalurgia cuprului. Acesată schimbare implică, pe de o parte, existenţa unor comunităţi capabile să întreţină o reţea de schimburi comerciale la mare distanţă, iar pe de alta, cunoştinţe tehnice avansate privind extracţia şi reducerea minereului, realizarea aliajului, prelucrarea sa prin topire şi turnare.

De-a lungul epocii bronzului metalul rămâne un aliaj relativ rar, din care sunt realizate obiecte care indică statutul social al purtătorului. Aşa sunt topoarele de tip Monteoru descoperite la Borleşti sau sabia de bronz de la Piatra-Şoimului. Pentru perioada mijlocie a epocii bronzului, în jumătatea de nord a Moldovei, au fost descoperite piese de metal care indică existenţa unor relaţii cu mediile culturale ale Europei Centrale.

Sala X

În perioada târzie a epocii bronzului, teritoriul judeţului Neamţ a fost ocupat de comunităţi ale culturii Noua (cca. 1300-1100 î.Hr.). Pătrunse dinspre est triburile de păstori ale culturii Noua au produs o regrupare demografică şi o restructurare teritorială, modificând baza economică. Dintre cele peste 90 de aşezări şi necropole din care au fost evidenţiate vestigii ale culturii Noua remarcăm siturile de la Ciritei, Doina, Săbăoani, Târpeşti, Davideni, Oglinzi, Răuceşti ş.a. de unde provin materialele expuse.

Evoluţia metalurgiei bronzului atinge punctul culminant la sfârşitul epocii bronzului şi începutul epocii fierului. Zona carpatică a constituit în această perioadă un important centru metalurgic, fapt transpus în numărul mare de depozite de bronzuri de pe întregul areal românesc conţinând piese de origine transilvăneană.

La est de Carpaţi se întâlnesc produse ale centrelor metalurgice transilvănene  şi răsăritene. Din zona Neamţului provin în jur de 100 de obiecte, cele mai multe dintre acestea fiind seceri, celturi şi diferite tipuri de ace de podoabă. Descoperirile din aşezări (Târpeşti, Davideni, Vânători) sunt puţine şi provin de obicei din contexte stratigrafice neclare. La acestea se adaugă piesele descoperite întâmplător, izolat sau în depozite (Ruginoasa, Şerbeşti, Bozienii de Sus, Dragomireşti, Răuceşti, Girov).

Holul X-XI

Sunt expuse artefacte din prima epocă a fierului provenind din aşezările de la Dulceşti, Davideni, Homiceni, Petricani, Văratec şi Găiceana, care atestă influenţele sudice şi nord-vestice în aria locuită de triburile de populaţie autohtonă (akinakes, vârfuri de săgeată scitice, torques-uri etc.), precum şi imagini cu unele aşezări reprezentative pentru acestă perioadă.

Salile XI-XIII

Pentru secolele III-II î.Hr. de o deosebită importanţă sunt descoperirile de la Davideni, Târpeşti, Ghelăieşti şi Ţibucani, care atestă prezenţa bastarnilor (sala XI).

Referindu-ne la epoca clasică de dezvoltare a civilizaţiei geto-dacice menţionăm că muzeul din Piatra-Neamţ a adus o contribuţie deosebită la cercetarea staţiunilor de la Bâtca Doamnei, Cozla şi Calu. Pe seama mărturiilor arheologice descoperite în aceste situri şi a datelor înscrise de geograful Ptolemeu în cunoscuta sa carte "Geografia" se identifică actualul municipiu Piatra-Neamţ, cu antica Petrodava.

Petrodava, ca şi celelalte aşezări contemporane de la răsărit de Carpaţi a fost abandonată la puţin timp după încheierea războaielor daco-romane şi constituirea provinciei Dacia, dar aceasta nu a însemnat sfârşitul civilizaţiei dacice în zonă. Acest lucru este documentat de descoperirile care aparţin civilizaţiei dacilor liberi (secolele II-III d.Hr.), aşa cum sunt cele de la Piatra-Neamţ – „Lutărie" şi „Dărmăneşti”, Homiceni, Vlădiceni, Moldoveni, Văleni-Boteşti, Săbăoani ş.a.

Salile XIV-XV

Aceste săli sunt rezervate prezentării culturii carpice, cultură materială a dacilor liberi de la est de Carpaţi, rămaşi în afara provinciei romane Dacia.

Săpăturile arheologice ne arată o societate care promovează vechile tradiţii ale civilizaţiei dacilor de dinainte de cucerirea romană, principalele activităţi economice ale populaţiei carpice fiind agricultura, creşterea vitelor şi diverse îndeletniciri meşteşugăreşti.

Săpăturile arheologice efectuate în staţiunile din sec. II-III de pe teritoriul judeţului Neamţ la Moldoveni – Gabăra, Poiana – Dulceşti, Lutărie – Piatra-Neamţ, Dărmăneşti – Piatra-Neamţ, Homiceni, Borşeni, Vlădiceni, Izvoare – Piatra-Neamţ, Târpeşti, Dochia, au dat la iveală un inventar foarte bogat, ceea ce atestă comunităţi umane stabile şi prospere. Ceramica provenind din aceste aşezări se compune din ceramica de tradiţie dacică, respectiv căţui, vase mari de provizii, fructiere cu picior mai înalt sau mai scurt, căni cu una sau două torţi, castroane, boluri, capace şi ulcioare lucrate la roată, din pastă fină arsă reductor sau oxidant, unele dintre ele imitând vasele de import greceşti sau romane.

Pe lângă ceramica carpică, în aceste săli se mai află expuse amfore greceşti şi romane, dovadă a raporturilor economice (comerciale) dintre dacii liberi şi romani, dar şi cu grecii de la Marea Neagră. În acest sens stau mărturie şi descoperirile unor tezaure de denari imperiali romani, provenind probabil de la stipendiile acordate de romani carpilor, astfel de mărturii fiind atestate pe teritoriul judeţului Neamţ la Bârgăoani, Puriceni, Vlădiceni, Homiceni, Cândeşti şi Gherăieşti.

În sala XIV, într-o casetă, sunt expuse unelte carpice din fier, respectiv brăzdare de plug, coase cu inel, seceri cu spin, tesle, cârlige, dornuri, dar şi arme (vârfuri de lance şi de suliţă). Uneltele din fier fac parte dintr-un mic depozit descoperit la Mastacăn, comuna Dragomireşti, jud. Neamţ. Constantin Scorpan considera că „acesta este singurul depozit de unelte carpice din Moldova, în care coasele reprezintă un tip deosebit, necunoscut până astăzi pe teritoriul Moldovei, iar tezaurizarea lor subliniază rolul pe care îl jucau aceste unelte în viaţa dacilor liberi”.

Un loc important în cunoaşterea culturii carpice îl constituie descoperirile funerare de pe teritoriul judeţului Neamţ, în sala XV fiind ilustrat, într-un segment separat, ritul de înmormântare practicat de către carpi.

În sală este reconstituită o porţiune din necropola de la Dochia – „La Perdele”, cuprinzând două urne cu capac, alături de resturi de oase calcinate şi inventarul celor două urne: o fibulă şi câteva mărgele. Pentru a completa imaginea specifică acestor rituri de înmormântare în sală sunt expuse de asemenea fibule, pandantive, mărgele din sticlă şi din cornalină, provenind din necropolele de la Văleni, Dochia şi Doina.

Sala XVI

În această sală, într-o casetă de mari dimensiuni sunt expuse vase aparţinând culturii Tumulilor Carpatici.

Sunt expuse vase care au servit şi drept urne, căni cu două torţi sau cu o toartă de influenţă romană, o amforă, ulcioare, castroane înalte sau joase, capace. Cercetările arheologice efectuate în necropolele de la Branişte-Nemţişor, Gura Secului şi Târzia permit datarea acestei culturi la sfârşitul secolului al II-lea şi în prima jumătate a secolului IV p. Chr. Caseta este însoţită de planul necropolei de la Branişte-Nemţişor şi de fotografii care ilustrează secţiunile din tumuli. Materialele arheologice recoltate nu permit stabilirea apartenenţei etnice a acestui grup cultural, arheologii atribuind acestuia o origine dacică, germanică sau amestecului dintre cele două etnii.

Tot în această sală sunt prezentate obiecte aparţinând culturii Sântana de Mureş – Cerneahov, cultură datată în a doua jumătate a secolului al III-lea şi mijlocul secolului al V-lea p.Chr., pusă în legătură cu dominaţia goţilor în aceste zone după retragerea aureliană.

Ceramica este formată din vase lucrate la roată, de origine provincial-romană, din pastă de bună calitate, cuprinzând castroane mari, străchini mai mici, cupe, boluri, patere, căni cu două torţi sau o singură toartă. În rândul celorlalte categorii de obiecte expuse în această sală menţionăm piepteni de os, mărgele, fibule, cuţitaşe din bronz, catarame lucrate într-o tehnică deosebită, obiecte de chihlimbar şi sticlă, acestea din urmă constituind importuri în spaţiul est-carpatic.

Ilustrativ în acest sens este Mormântul X din necropola de la Izvoare – Piatra-Neamţ, reconstituit în această sală, care conţine 24 de piese: vase din ceramică, catarame, piese de chihlimbar, precum şi un recipient de sticlă păstrat intact (import roman).

În această sală sunt de asemenea expuse rezultatele săpăturilor arheologice din aşezarea de la Davideni din secolele V-VIII. Materialele arheologice expuse ne demonstrează evoluţia culturii Costişa – Botoşana Hansca, care în prima fază (sec. V-VI) aparţine sub aspect etno-cultural populaţiei autohtone romanice, puternic influenţată de lumea şi civilizaţia romano-bizantină, iar faza a II-a (sec. VI-VII) aparţine populaţiei autohtone romanice influenţată de lumea şi cultura slavă arhaică.

La Davideni au fost descoperite obiecte care ne demonstrează răspândirea creştinismului în rândul comunităţii: un fragment ceramic care are incizat semnul crucii, o cruciuliţă de bronz şi un pieptene de os care se termină cu o cruciuliţă.

Săpăturile de la Brăşăuţi, ilustrate în sală doar prin fragmente ceramice lucrate la roată, câteva împungătoare din os, datate în sec. VIII-IX, lasă să se întrevadă un nivel scăzut de trai, precum şi un nivel economic şi cultural puţin evoluat.

Într-o altă casetă şi o vitrină sunt expuse piese arheologice din sec. XI-XIII de la Bâtca Doamnei, unde se pare că a existat în acea perioadă o tabără militară cu o existenţă nu prea îndelungată şi nu centrul unei formaţiuni politice prestatale. Sunt expuse: un vas lucrat la roată, vârfuri de lance, vârfuri de săgeţi, topoare de luptă, baltage, un buzdugan, scări de şa, pinteni, zăbale, potcoave, piedici pentru cai cu închizători metalice, catarame de centură.

Cele mai importante descoperiri din stratul medieval de la Bâtca Doamnei sunt două cruci relicvar, lucrate din bronz prin turnare, cu reprezentarea Mântuitorului, a Fecioarei Maria şi în medalioane figurând busturi ale unor sfinţi. Aceste piese sunt produse într-un atelier răsăritean, probabil din Rusia Kieveană.

Sala XVII

Piese interesante prezente în expoziţia muzeului sunt cele de la Doina, de la necropola medievală din secolele XIII-XIV, care, de altfel, suprapune o necropolă aparţinând culturii Noua, dar şi o aşezare carpică. Este vorba de şapte plăcuţe de diademă ce prezintă un decor cu motive geometrice sau zoomorfe, acestea întâlnindu-se destul de des în veacurile XIII-XIV.

Aşezarea medievală de la Dărmăneşti (astăzi cartier al oraşului Piatra-Neamţ) este şi ea prezentă în expoziţie prin artefacte care au compus inventarul necropolei, datată în utlimul sfert al veacului al XIV-lea şi primele decenii ale secolului al XV-lea. În principal, este vorba de şapte inele de tâmplă, patru şiraguri de mărgele, două pandantive din cupru şi un vas tip borcan. Descoperirea necropolei de la Dărmăneşti vine să întregească atestarea documentară a aşezării din 1462.

Tot din secolul al XV-lea face parte şi impresionantul lot de vase medievale de la Izvoare, prezente în expoziţie într-un număr de peste 20. Remarcabil este faptul că majoritatea vaselor, care se încadrează cronologic în secolul al XV-lea, au fost descoperite intacte. Locul descoperirii, care constituia o anexă gospodărească a unei case, fiind un fel de pivniţă sau depozit pentru olărie şi alimente din secolul al XV-lea, dovedeşte existenţa unor meşteri olari în acest sat.

Cercetările arheologice de la Curtea Domnească din Piatra-Neamţ ne-au îngăduit expunerea unor numeroase artefacte. Astfel, în sală sunt expuse piese ceramice, fragmente de cahle, un cercel de aramă, nouă năsturei, trei mânere de os, o conductă din ceramică, dar şi un vârf de săgeată. Împreună cu obiectele din depozit, cu ruinele Curţii Domneşti, dar şi cu informaţia documentară, acestea sunt în masură să contureze, într-o măsură destul de mare, istoricul acestei curţi ridicate în vremea lui Ştefan cel Mare.

De la Borniş, din cele două straturi de locuire medievală, cel din veacurile XIV-XV şi cel din secolele XVI-XVII, provin un mare număr de obiecte feudale, cum ar fi: vase tip borcan, capace, căni, dintre care una trilobată, fragmente de cahle, baldachini, vârfuri de săgeată, cârlige, cuţite, ace de cusut, catarame. Obiectele de podoabă sunt date de un cercel cu fluturaş şi cinci cercei simpli. De asemenea, inventarul celor zece locuinţe cercetate au pus în evidenţă existenţa unui cuptor de copt pâine din secolul al XV-lea, precum şi principalele ocupaţii ale locuitorilor: creşterea animalelor, agricultura, pescăritul, olăritul.

Pe lângă acestea, mai sunt expuse numeroase obiecte provenite de la Giuleşti (elemente de construcţie de la sfârşitul secolului al XIV-lea), binecunoscuta reşedinţă a lui „Dzula Capitaneus” de la 1384, de la Dolheşti (vase şi fragmente de cahle din secolul al XVII-lea), Soci (unelte din secolul al XVII-lea), Şerbeşti (un lacăt masiv cu stema Cantacuzinilor, dar şi două vârfuri de săgeată).

Armamentul este exemplificat prin numeroase vârfuri de săgeţi, de suliţă şi lance, de scări de şa, pinteni, calotă cu zale, fragmente de zale, topoare de luptă, săbii, dar şi de un cui de luptă, încadrate cronologic în secolele XV-XVII şi care provin de la Curtea Domnească din Piatra-Neamţ, Războieni, Şerbeşti şi Soci.

De departe, un loc aparte îl ocupă tezaurul de la Buruieneşti găsit întâmplător în locul numit „Calvar”, acest tezaur reprezintă un depozit de bijutier format din monede, lingouri şi podoabe de argint. Descoperirea acestuia oferă un jalon cronologic demn de reţinut şi constituie un posibil model de apreciere a circulaţiei monetare din Moldova la începutul veacului al XV-lea. Atunci, în urma reformei monetare din vremea lui Alexandru cel Bun, din anii 1408-1409, monedele vechi moldoveneşti au fost retrase de pe piaţa internă pentru a fi topite, atât în atelierele bijutierilor, cât şi în cele ale visteriei ţării.

Un alt tezaur de monede îl constituie cel de la Netezi. Scos la iveală în mod întâmplător în vara anului 1981, tezaurul cuprinde un număr de 514 monede, dintre care: 432 dinari maghiari emişi în vremea lui Matei Corvin şi a lui Vladislav al II-lea, 43 de tripli groşi de la Sigismund al II-lea, Ştefan Bathory, Sigismund al III-lea Vassa, 19 aspri din Imperiul Otoman ce datează din secolul al XVI-lea şi 20 de taleri, emisiuni ale Imperiului Romano-German din acelaşi veac. Tezaurul, situat în apropierea vechilor curţi boiereşti ale lui Bratul Netedul a fost îngropat ulterior anului 1596, de când datează ultima emisiune monetară. Din acestea sunt expuse un număr de 33 monede.

Sala XVIII

Printre cele mai importante exponate din această sală se numără uşa de la Tazlău. Piesă sculptată în lemn, aceasta datează, după cum o dovedeşte inscripţia, de la sfârşitul veacului al XVI-lea. Din acelaşi registru fac parte şi fragmentele de broderie cu argint descoperite în urma cercetărilor arheologice de la Mănăstirea Tazlău. Artefactele datează din secolul al XVII-lea. Tot de aici, şi cu acelaşi prilej, a fost descoperită şi o floare de mireasă ce datează din secolul al XVI-lea.

Alături de acestea mai trebuie amintite şi vasele liturgice de la Mănăstirea Secu din veacul al XVIII-lea, dar şi costumele preoţeşti de la Mănăstirea Secu şi Mănăstirea Sihăstria care datează din acelaşi secol. Un loc aparte îl ocupă în acest context şi cele trei cruci-relicvarum. Ne referim la cea de la Bâtca Doamnei şi cea de la Biserica Sfântul Ioan Domnesc, ambele din secolul al XIII-lea, precum şi cea de la Cândeşti, datată în secolele XIII-XIV.

O piesă interesantă o reprezintă „Cobzarul” de la Tg. Neamţ. Aceasta reprezintă o cahlă antropomorfă, care datează de la sfârşitul veacului al XV-lea, rolul ei fiind acela de a împodobi soba, utilizându-se la coronamentul unei astfel de structuri. Este o piesă destul de  rară, dacă e să ne gândim la faptul că astfel de reprezentări antropomorfe sunt în număr de cinci.

Sala XIX

Elementul central al acestei săli îl constituie reconstituirea unei sobe medievale. Soba reconstituită aici, este una descoperită la Tg. Neamţ, datând din a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Prin construcţie şi elementele componente aceasta se înscrie în evoluţia sobelor din cahle pe plan românesc, dar şi european, atât din punct de vedere tipologic, cât şi cronologic. De altfel, soba de la Tg. Neamţ constituie una dintre cele mai timpurii construcţii de acest gen descoperite până acum la răsărit de Carpaţi.

Reconstituirea sa ne permite încadrarea în marea familie a sobelor gotice timpurii, în formă de turn de cetate. Realizată din cahle simple, îngrijit executate, cu forme strict funcţionale, dar şi din piatră şi lut, acesta din urmă fiind un simplu liant, soba nemţeană reprezintă o etapă importantă în trecerea de la forme simple, cu cahle-oală încastrate într-un corp de lut, la cele mai elaborate, cu corpul structurat în volume distincte (camera de ardere, camera inferioară şi cea superioară de încălzire, precum şi coronamentul).

Importantă nu este numai soba, ci şi locuinţa de la Tg. Neamţ. Aceasta este una de tipul celor semi-îngropate, formată dintr-o singură încăpere şi realizată din stâlpi rotunzi din lemn de stejar fixaţi pe tălpi de lemn, tot din stejar. Locuinţa este una dintre cea mai mare de acest fel descoperită în mediul urban din Moldova.

În această sală sunt expuse, de asemenea, diferite tipuri de cahle, de la cele de tip oală, cum sunt exemplarele de la Tg. Neamţ, până la cele mai elaborate, realizate în relief, cu sau fără smalţ, cum ar fi cele de la Borniş, Dolheşti sau Piatra-Neamţ – Curtea Domnească. O cahlă interesantă, căreia i s-a păstrat şi piciorul de montare, este cea de la Cetatea Neamţ. Datată în secolul al XV-lea, cahla, înfrumuseţată de un smalţ verde, prezintă în câmp un leu rampant. De altfel, cahlele expuse în această sală sunt încadrate din punct de vedere cronologic veacurilor XV-XVII.

Sala XX

Cuprinde mărturii ale evenimentelor importante ce s-au desfăşurat şi pe meleagurile noastre: revoluţiile de la 1821 şi 1848, Unirea Principatelor (1859), epoca lui Cuza vodă. Materialul muzeistic este bogat şi variat: arme, călimări, steaguri, steme, imagini, hărţi, obiecte aparţinând unor mari personalităţi istorice, mărturii contemporane cu evenimentele menţionate reflectând cât mai fidel atmosfera secolului al XIX-lea.

Atrag atenţia în mod special câteva exponate cum ar fi: o călimară de brâu cu pană, o salbă turcească (începutul secolului XIX), rigla de măsurat, unicat, (1851) din metal cu capul de bour pe ea şi fotoliul aparţinând familiei Cuza de la Ruginoasa.

Trebuie evidenţiat şi momentul dedicat prezenţei doamnei Elena Cuza la Piatra-Neamţ ce cuprinde o serie de obiecte personale: faţă de masă cu monogramă, batistă brodată folosită de principesa Elena Cuza, pahar de cristal, plic ferpar, măsuţă din lemn, fotografie Elena Cuza, medalii, ştampile, lampă cu picior de porţelan (sec. XIX).

Sala XXI

Cuprinde mărturii istorice despre luptele pentru câştigarea independenţei de stat a României şi domnia lui Carol I.

În sală sunt expuse o panoplie cu arme albe şi de foc, drapele din vremea lui Carol I, steag otoman capturat. De asemenea trebuie amintite o serie de, medalii („Apărătorii Independenţei”, „Carol I”, „Meritul Sanitar”, „Serviciul Credincios” medalia comemorativă Proclamarea Independenţei ), plachete, brevete, simboluri al regalităţii şi statueta din bronz a lui Carol I (piesă unicat).

Sunt etalate două uniforme complete de ofiţer respectiv de dorobanţ folosite în perioada Războiului de independenţă şi ordinele „Coroana României”, „Steaua României” conferite pentru fapte de arme.

Sala XXII

Sala XXII cuprinde mărturii istorico-muzeistice referitoare la participarea României la Războiul de Reîntregire dar şi aspecte legate de dezvoltarea economică a judeţului Neamţ (sfârşitul sec. XIX-începutul sec. XX).

Dintre exponate amintim în primul rând pe cele care au aparţinut unor personalităţi militare locale – sublocotenentul Gheorghe Ante sau locotenent Şoimaru Gheorghe (fotografii, manuscris cu poezii sau obiecte personale-busolă, lulea, pipă). Participarea la primul război mondial este ilustrată de două uniforme originale (de soldat, respectiv de ofiţer) dar şi de alte efecte militare (căşti militare, muniţie de război, centură de ofiţer, pistoale etc).

În ceea ce priveşte decoraţiile şi ordinele militare, acestea sunt bine reprezentate (atât ca număr cât şi ca importanţă). Atrag atenţia, în special, ordinul militar Mihai Viteazul şi ordinul rusesc Sfântul Stanislas (obţinută de col. Ioan Ştefănescu).

Momentul Marii Uniri din 1918 este marcat printr-o serie de obiecte deosebite: o călimara cu toc şi coup-papier de argint (cu semnătura regelui Ferdinand), o plachetă cu regina Maria, o medalie „Ferdinand – Rege al României”, placheta „Semicentenarul Unirii Transilvaniei cu România”, plachete comemorative ale unirii Bucovinei cu România (Cernăuţi-90 ani de la unire).

În sală sunt surprinse aspecte de istorie locală fie prin prisma abordării unor personalităţi aşa cum este cazul lui Dimitrie Leonida (este expus documentul numit „Studiu unei uzine hidroelectrice la Stejaru (lângă Bicaz)”şi teodolitul folosit la măsurătorile de la Bicaz, pentru amplasarea hidrocentralei), fie prin intermediul unor instituţii aşa cum este farmacia Vorel.

Holul XXII-XXIII

Judeţul Neamţ moşteneşte o bogată tradiţie culturală datorată unor personalităţi marcante ale culturii şi ştiinţei româneşti, care au trăit sau au activat pe aceste meleaguri.

În acest sens îi amintim pe entomologul Aristide Caradja, muzicologul Gavriil Galinescu, preotul-arheolog Constantin Matasă şi scriitorii Calistrat Hogaş, Dumitru Almaş, Mihail Sadoveanu. În expoziţie sunt etalate materiale aparţinând profesorului Grigore Capşa şi învăţătorului Vasile Florea.

Dintre exponate se remarcă caietul cu însemnări din 1928 privind activitatea Casei Naţionale „Regina Maria”, actul comemorativ de înfiinţare a aceleiaşi instituţii cu semnăturile preşedintelui, generalul Gheorghe Dragu şi a membrilor societăţii Casei Naţionale (printre care Leon Mrejeru, col. Alexandru Fotin şi maior Constantin Ionescu) ca şi bustul primarului Nicu N. Albu realizat de sculptorul Ioan Schmidt-Faur.

Sala XXIII

Dedicată în întregime celui de-al doilea Război Mondial cuprinde echipament militar, ordine (Coroana României, Steaua României, Meritul Sanitar), medalii, brevete şi obiecte personale care au aparţinut unor personalităţi militare importante atât pe plan local cât şi pe plan naţional.

Amintim în acest sens pe generalii Constantin D. Durican, Gheorghe Vasilescu, Nicolae Dăscălescu, Constantin Buniș și Gheorghe Șoimaru dar şi pe sublocotenenţii Mihai Oprea, Gheorghe Todicescu sau pilotul Ioan Corbu.

Dintre exponate remarcăm pelerina ordinului Mihai Viteazul aparţinând colonelului Gheorghe Ante, ordinul Mihai Viteazul (model 1941 si 1944), un coif militar de paradă, ordinul Vulturul german cu spade clasa a III-a sau machetele de avioane realizate de pilotul Corbu.

Sala XXIV

Cuprinde un număr mare de arme albe şi de foc din secolele XVIII-XX.

Dintre acestea atrag atenţia săbiile pentru ofițeri care prezintă pe lamă stema regală şi cifra lui Carol I, un stilet cu lama cromată și caneluri pe ambele fețe și cu cifra regelui Mihai I al României dar și săbiile realizate în atelierele de la Toledo și Solingen.

Dintre armele de foc amintim pistoalele de tip Steyr-Mannlicher, arma de tip ZB, model 1924, calibru 8 mm şi pistolul mitralieră Oriţa.

Sălile XXV-XXVI

Cabinetul numismatic

Sala XXVII

Sală expoziții temporare